Povestea clopoţeilor de vânt(atitudinea)

Se povesteste ca odata, demult, traia retras in muntii din China un maestru. Era vesel tot timpul si le zambea tuturor celor care ii ieseau in cale. Unul dintre elevii lui, curios fiind sa afle cum de maestrul este tot timpul fericit, l-a intrebat intr-o zi:

- "Maestre, de unde acest zambet continuu pe chipul tau?"

- "De la clopoteii de vant." raspunse maestrul.

- "Cum asa?"

- "De fiecare data cand suna clopoteii de argint de la poarta mea, ma cuprinde o bucurie fara margini! Inseamna ca vine cineva... Si sosirea cuiva, fie si doar a vantului, ma umple de fiecare data de fericire."

Gandind ca ar avea in ei ceva magic, intr-o noapte elevul hotari sa fure clopoteii. Ii duse in casa lui, ii aseza la poarta si astepta ca miracolul sa se produca. Dar nu simti nimic cand acestia sunara. Ba mai mult, dupa o saptamana, sunetul clopoteilor incepu sa il enerveze din cale afara.

Cand totul deveni insuportabil, cuprins de remuscari, se duse inapoi la maestrul sau sa-i inapoieze clopoteii. Isi ceru de nenumarate ori iertare si, cand fu sigur ca maestrul l-a iertat, ii puse intrebarea care il framanta:

- "De ce la mine nu se intampla nimic atunci cand suna clopoteii? De ce nu apare bucuria pe care o vad la tine?"

- "Dragul meu," ii raspunse maestrul, "unde ai asezat tu clopoteii?"

- "La poarta casei mele, maestre!"

- "Ei, vezi? Trebuia sa-i asezi la poarta sufletului tau..." 

 

“Dacă sufletul e atât de bucuros, voi de ce nu sunteţi? Răspunsul se află în mintea ta. Trebuie “să-ţi ieşi din minţi” pentru ca să fii bucuros, dacă vrei să eliberezi veselia şi bucuria care se află în inima ta. Inima voastră este coridorul dintre suflet şi minte. Veselia şi bucuria din sufletul vostru trebuie să treacă prin inimă, altfel nu va intra niciodată în minţile voastre.
Sentimentele sunt limbajul sufletului. Dacă aveţi o minte închisă, ele se vor retrage în inimă. De aceea, când sunteţi foarte, foarte trişti, spuneţi că vi se rupe inima. Şi de aceea, când sunteţi foarte foarte fericiţi, spuneţi că vă plesneşte inima de fericire.
Deschideţi-vă minţile, permiteţi sentimentelor voastre să fie exprimate, să fie împinse în afară, iar inima voastră nici nu se va rupe şi nici nu va plesni, ci va fi un canal prin care energia vieţii va curge liber în sufletul vostru.” ~ Neal Donald Walsch

Bucuria ca si atitudine, ea nu pica din cer ci este in atitudinea ta in raportare cu tot ce ne inconjoara, putem sa alegem partile negative sau partile pozitive din fiecare lucru.

o voba populara spune:"Dumnezeu da, dar nu si baga in traista".

Este adevarat ca exista si evenimente triste si Biblia vorbeste sa plangem cu cei ce plang(real din suflet nu prefacut)si sa radem cu cei ce rad.

Cand zambim, cand cautam multumirea pasnica din cea ce primim

(nu in sensul de a  te lega de lumea materiala, bine in sensul realist ca  pina la urma aici traim si  impartim cu cei  dinjur bucurii...), dorinta de a progresa, de a te lasa transformat, a fi lumina si nu un amarat de opait pe cale sa se stinga, de a fi sare ce da gust mancarii,

nu doar un cristal de sare lipsit de esenta gustului.

Un adevarat far uman Lumineaza si datorita atitudinii ce lasa Divinul sa curga prin el natural.

Bucuria in necaz.Pentru a te putea lasa cu adevart transformat si nu numa unpic sau numa o clipa un moment numa o zi, zilele trec ca si apa si pietrele raman, si cei vii se vor bucura de vesnicie, datorita adevarului  lasat in ei de catre Dumnezeu si a vietilor transaformate, prin mantuire ce a fost obtinuta prin sacrificiu lui Isus pe cruce.

Ronicut(T.N.P)