De ce așteptăm pînă când ei nu mai sunt ca să realizam un necrolog super frumos?
Nu știu de ce noi și poate și alții din alte ţări, așteptăm ca
predicatorul să plece, să moară şi abia apoi apărem pe facebook plini de
compasiune şi cu cuvinte mărețe, cu amintiri frumoase, cu lucruri care
le-am învățat de la ei? Mă întreb uneori...de ce așteptăm pînă când ei
nu mai sunt ca să realizam un necrolog super frumos? Nu ar fi mai
potrivit sa îți exprimi aprecierea acum cât sunt încă în viaţă. Eu asta
voi face!
Şi sunt multi alții în țara mea, care merită o vorbă, o mângâiere, un email, o incurajare.
Sunt oameni care asta fac cu pasiune, se întâlnesc cu Domnul în munți
pentru post şi rugăciune, poate undeva departe de zgomot, vacarm si
agitație, departe de vârtejul știrilor și caută faţa lui Dumnezeu.
Pentru că acești oameni deosebiți au înțeles un lucru capital, si anume:
"Nu poți vorbi în Numele lui Isus dacă nu ai stat mai întâi de vorbă cu
Isus Cristos pe genunchi în odăiță, în viaţa ta devoțională, în
pregătirea predicii și în studierea Scripturii".
Dragii mei,
puneți mîna pe telefoane şi pe tastaturi și scrieți ce vă motivează
Dumnezeu și contrabalansați avalanșa celor care umblă pe calea lui Cain,
Balaam si Core care nesocotesc stăpânirea, autorităţile spirituale și
pe oamenii evlavioși. Așa cum spunea Tim Challies: "The things you would
say when they are gone, say before they go". Adică, lucrurile și
aprecierile care ai vrea să le spui când ei nu mai sunt, spune-le acum.
Indifirent că sunt slujitori laici, mentori, simpli ușieri, pastori,
profesori, învățători, dascăli, lideri din viaţa ta.
Dacă vrei să
nu mai butonezi pe Facebook în adunare, dacă vrei să nu mai fi cârtitor
și să tot bombănești că nu ți-au plăcut predicile pastorului tău, dacă
vrei să ți se pară predica interesantă și provocatoare și pentru tine,
păi atunci ar fi mai indicat să te rogi pentru el.
Aşa operează fii
luminii lui Dumnezeu. Cei ai diavolului nu au nevoie de diplome ca să
dărâme, să anihileze și să demoleze. Au experiență acumulată și
progresivă în timpul celor 2 milenii de luptă împotriva
propovăduitorilor Adevărului Evangheliei.
Nu iți fie frică sau teamă
că pastorul tău o să şi-o ia prea în cap, sau că o să se umfle în pene
că îl incurajezi sau apreciezi. Arăți prin asta că recunoști cine este
stăpânul lui, Dumnezeu.
Oamenii ca voi care știu să facă asta
sunt o mare binecuvântare, chiar dacă sunt pe cale de dispariție în
epoca concurențială, a cârcotașilor, frustraților și a familiilor toxice
care doar bârfesc slujitori. Imi spunea un pastor: "Si apoi se plâng că
ai lor copii sunt pierduți în lume, după ce ani de zile au mâncat
păstoraș la rotisor duminică de duminică!”
Alege să fii un
Barnaba, un fiu al incurajării și mângâierii (Fapte 9:26-27). Și vei
vedea slujitori care cresc, care nu mai dau în bâlbâială, in ticuri
nervoase, în crampe profesionale, crize de anxietate, burnout,
suprasolicitare, care nu sunt apatici, ci oameni pasionați de Cristos și
de câștigarea de suflete.
P.S. Textul de mai sus nu-mi aparține
și m-aș fi bucurat să-l vad postat de altcineva. Nu mai știu de unde îl
am, dar reflectă o realitate tristă. L-am postat cu gandul la slujitorii
din România, mai ales la cei care au plecat prea devreme, la soțiile și
copiii lor. Principiul se poate aplica si la părinți, soți/soții, copii
și cine mai vreți...
Samy Tuțac
